Skip to content Skip to footer

Succesiuni si mosteniri

Din cauza faptului că moştenirea se deschide prin moarte, data deschiderii succesiunii este cea a morţii celui care lasă moştenirea. Dovada morţii se face prin certificatul de deces sau printr-o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite moştenitorilor săi legali sau testamentari.

Chiar dacă transmiterea patrimoniului celui care a murit operează din clipa decesului său, această transmitere nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Legea stabilește că nimeni nu este obligat să accepte o moştenire care i se cuvine. Prin urmare, moştenitorul (succesibilul) are dreptul să aleagă între consolidarea titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii sau desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire.

Partajul sau împărţeala este operaţiunea juridică care pune capăt stării de indiviziune (coproprietate) prin împărţirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune şi care are ca efect înlocuirea retroactivă a cotei-părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra anumitor bunuri sau valori determinate în materialitatea lor.

Partajul proprietăţii moştenite se poate face ambiabil, prin buna înţelegere a moştenitorilor (partaj voluntar) sau pe cale judiciară atunci când moştenitorii nu se înţeleg asupra părţii din moştenire care să-i revină fiecaruia.

Dacă defunctul avea la data decesului copii în viaţă şi era căsătorit, soţul supravieţuitor moşteneşte o cotă de 1/4 din averea defunctului iar copiii moştenesc cota de 3/4 împreună, împărţită în mod egal.

Cota unui copil decedat înaintea defunctului este moştenită în mod egal de către proprii copii, aflaţi în viaţă la data decesului defunctului.

În cazul în care defunctul a lăsat un testament, moştenitorii legali vor moşteni în cotele indicate doar bunurile neatribuite în exclusivitate moştenitorilor testamentari. Totuşi, dacă prin testament sau donaţii făcute în timpul vieţii, defunctul a încălcat rezerva moştenitorilor legali, aceste liberalităţi excesive vor putea fi reduse.

Ce se întâmplă dacă nu fac succesiunea?

Pentru cei care ce aleg sa nu dezbata succesiunea pot aparea probleme de mai multe feluri. De la imposibilitatea de a vinde orice bun “mostenit” cum ar fi o masina sau un imobil si  accesul interzis la conturile bancare ale defunctului. In anumite cazuri chiar si simpla schimbare de titular in anumite contracte (utilitati) poate intampina dificultati.

In cazul in care va razganditi si doriti sa faceti succesiunea, daca dezbateti succesiunea dupa 2 ani de la deces, se plateste 1% impozit din valoarea bunurilor imobile. In cazul in care succesiunea se dezbate in mai putin de 2 ani de la deces, NU se plateste impozit la stat.

Se poate face succesiunea fara toti mostenitorii?

Daca a trecut mai mult de un an si moștenitorii, deși legal citați nu au intreprins nicio actiune – nu au acceptat dar nici nu au renunțat la moștenire, sunt prezumați ca au renunțat la moștenire si apoi succesiunea de dezbate fără ei, iar cota ce li s-ar fi cuvenit se împarte la cei ce se prezintă.
Daca moștenitorii nu se înțeleg intre ei, si deși au acceptat toți moștenirea nu vor sa se prezinte la notar, succesiunea se poate dezbate numai in fata unei instante de judecata

Cine poate cere deschiderea succesiunii?

Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim.

Cand se pierde dreptul la mostenire?

Ca o excepție la renunțarea in mod expres, este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire cel care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an.

Prezumţia de renunţare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, dacă moștenitorul, citat în condiţiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală.

Dupa cati ani pierzi dreptul de mostenitor?

In mod normal dreptul la mostenire nu se poate pierde niciodata dar exista si unele exceptii.

Astfel, daca unul dintre mostenitori renunta la mostenire, pierde dreptul de a-l mosteni pe defunct. Totodata, legea prevede un termen legal de 1 an de la data decesului, timp in care mostenitorii pot spune daca doresc sa accepte sau nu mostenirea.

Astfel, daca unul dintre mostenitori nu s-a aratat interesat, nu a facut niciun act expres sau tacit de acceptare a mostenirii, el ar putea fi decazut din dreptul de a mosteni la momentul dezbaterii succesiunii.

Excluderea de la mostenire

Excluderea de la moștenirea unei persoane se întâmplă atunci când cel/cei care aveau dreptul de a moștenii nu și-au exprimat opțiunea în termenul dat de lege.

Astfel, dacă s-a depășit termenul de 1 an de la deces, moștenitorii pot fi excluși din procedura succesorala în cazul în care nu au dat declarații de acceptare a moștenirii.

Exista moștenitori care sunt îndepărtați de la succesiune pentru ca au adus grave atingeri defunctului și astfel nu mai merita sa îl mosteneasca.

Notarul poate aplica codul civil și prezuma ca un moștenitor a renunțat la moștenire dacă nu și-a exercitat dreptul de optiune în termen și, desi a fost citat legal de către notar, nu se prezintă la dezbaterea succesiunii, fiind astfel exclus.

Mostenitorii care doresc excluderea

Mostenitorii care doresc sa fie exclusi de la succesiune pot sa dea o declaratie scrisa autentica la notar, prin care sa renunte la dreptul de a mostenii.

Se poate face act de vanzare cumparare fara succesiune?

Legal nu se poate face act de vanzare cumparare fara succesiune

Dacă imobilul (teren, construcție, apartament, etc) este proprietatea unei persoane decedate, este obligatoriu sa se facă succesiunea acelei persoanei și doar moștenitorii vor putea vinde bunul. O persoana decedata nu poate fi parte într-un contract, nu poate semna și nu poate sa isi exprime consimțământul. Fără dezbaterea tuturor succesiunilor necesare astfel încât proprietari sa rămână numai persoane în viață, nu se pot face vânzări, donații, partaje, etc.

Succesiunea este obligatorie

Chiar daca pentru unii mostenirea unei persoane nu pare importanta, cei care au preluat bunurile se pot confrunta si la zeci de ani de la deces de necesitatea de a avea un titlu de proprietate pe bunurile dobandite de la defunct.

Astfel, daca doriti sa vindeti, ipotecati, partajati, dona, inchiria, etc. un bun imobil este obligatorie dezbaterea succesiunii. Totodata pentru a instraina si utiliza un autoturism, pentru a intra in posesia sumelor de bani existente pe numele defunctului la banci, pentru a prelua contractual de concesiune al unui loc de veci este nevoie de succesiune.

Succesiuni cluj

Succesiuni cluj napoca

Va oferim servicii notariale rapide si de calitate

Adresa

Bulevardul Eroilor 45, Ap. 9, Cluj-Napoca, Cluj
Parcare gratuita in curtea interioara

Contact

0264.430.303 (Fix)
0731.996.701 (Mobil)
0742.985.555 (Mobil)

STANCU & CIUGUDEAN © 2025. All Rights Reserved.